Traian Băsescu, președinte de onoare al unui partid din Republica Moldova

Traian Băsescu, președinte de onoare al unui partid din Republica Moldova
Publicat: 25/06/2017, 17:09

„Nu cred că a existat după 1989 un om politic, lider de partid sau președinte al României, mai dedicat problemei Basarabiei decât Traian Băsescu. Fie că a fost vorba despre bursele pentru studenții de la noi, fie că a fost vorba despre legea cetățeniei, președintele Traian Băsescu a fost principalul promotor al intereselor românilor basarabeni”, a declarat liderul Partidului Unității Naționale din Republica Moldova, Anatol Șalaru.

El a supus la vot propunerea ca Traian Băsescu să fie președintele de onoare al formațiunii, iar cei prezenți au votat-o în unanimitate.

„Vă mulțumesc pentru vot. Știu foarte bine Legea partidelor din rep. Moldova. Dacă dl. președinte Dodon (Igor Dodon – președintele Republicii Moldova – n.r.) nu mi-ar fi suspendat cetățenia Republicii Moldova, probabil că ar fi fost alta soluția”, a spus Traian Băsescu.

El a mai spus că este „cea mai mare onoare” pe care i-o puteau face cetățeni ai Republicii Moldova – să fie președintele de onoare al unui partid care are principal obiectiv unirea Republicii Moldova cu România.

„Este și o oarecare coindidență. Peste numai trei zile, pe 28 iunie, vor fi 76 de ani de când Basaabia a fost anexată Uniunii Sovietice. Iată că răspunsul nostru la acest moment trist ste înființarea unui partid unionist și semnarea unui protocol de colaborare cu PMP, singurul partid din România care are ca principal obiectiv unirea Republicii Moldova cu România”, a mai spus Băsescu.

El a explicat de ce este unionist, dar nu poate anumite momente din viața sa, printre care anul 1968, când Uniunea Sovietică a invadat Cehoslovacia.

„Nu sunt un dușman al federației Ruse, nu sunt un dușman al poporului rus. Le admir cultura, le admir îndrăzneala, le admir calitățile, inteligența, puterea extraordinară din cel de-al doilea Război Mondial, când au demonstrat lumii întregi că nu pot fi subjugați”, a precizat Băsescu.

El a participat la congresul Partidului Unității Naționale din Republica Moldova, fiind însoțit de mai mulți parlamentari ai Partidului Mișcarea Populară, printre care Eugen Tomac, Robert Turcescu, Constantin Codreau, Cătălin Cristache și Doru Coliu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×